Expoziție Omagială Alexandru Duma la Baia Mare

Pictorul român Alexandru Duma, născut la  10 august 1887, mort pe frontul din Italia în 1916 (se implinesc anul acesta 100 de ani), a fost elev al școlii libere de pictură de la Baia Mare între anii 1911-1913, în clasa de aur a lui Holossi Șimon. Ne-au rămas foarte puține date despre el și despre picturile sale. Cert este că a fost un tip generos, donându-și mare parte din lucrări membrilor familie,i rudeniilor și prietenilor. Într-o scrisoare datată 31 Xll 1968, fratele cel mic al pictorului, Dezideriu Duma, ilustrul neurolog şi profesor universitar de la Cluj, adresata lui Avram Benea Cherecheş, contemporan și prieten al pictorului, îşi aminteşte de 11 tablouri pictate de Alexandru Duma. Dintre acestea am identificat  doar 5, pentru restul pierzându-se urma. După moartea pe front a pictorului, camarazii au trimis familiei cufărul cu efectele personale ale sublocotenentului, în care erau și cele peste 100 desene și schițe realizate pe front. Cufărul cu tot ce era în el a rămas moștenire doctorului Dezideriu care l-a păstrat cu sfințenie până la moarte și încă mult după aceea. Anul trecut, o rudenie mai îndepărtată, un fost muzeograf, D-l Ștefan Urmanczy a obținut aceste schițe și desene pe care vrea să le prezinte publicului larg, dar mai ales criticilor de artă versați  intr-o expoziție omagială, la galeria ”Salonul artelor” din cadrul Bibliotecii Județene Petre Dulfu, Baia Mare în perioada 12-26 iulie 2016